Pe Grigore Ghyka l-am cunoscut în compania prințesei Marina Sturdza, verișoara dumnealui, pe care o însoțea la evenimentele caritabile pe care distinsa doamnă le organiza sau la care lua parte. Prințesa Marina Sturdza este unul dintre punctele de referință din caritatea românească, de la care am învățat ca viața poate fi trăită și altfel dacă ai un scop mai presus de binele personal. Spiritul Domniei Sale se face simțit în continuare și prin intermediul vărului său, Grigore Ghyka, cel care continuă cu aceeași discreție demersurile sociale pe care le-a inițiat sau le-a patronat prințesa în timpul vieții.

Implicarea,  responsabilitatea socială, caritatea, atitudinea de cetăţean universal care își asumă România autentică până la capăt sunt atribute care au fost cultivate în familie. Cu toate că a părăsit România la vârsta de 8 ani, Grigore Ghyka nu a uitat de rădăcinile româneşti şi de valorile ţării sale de origine, pe care le-a promovat şi le-a cultivat oriunde s-ar fi aflat, în sprijinul cauzelor sociale pe care le continuă în numele familiei. Balul anual organizat pentru Hospice Casa Speranței e unul dintre evenimentele indestructibil legate de numele prințesei Marina Sturdza și al lui Grigore Ghyka.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre rădăcinile familiei lui Grigore Ghyka se pomenește încă din secolul al XVII-lea – străbunicul bunicului Domniei Sale a fost ultimul domnitor Ghyka al Moldovei; a urmat fiul lui, Alexandru, apoi străbunicul lui, Grigore, apoi bunicul Alexandru, și tatăl lui, Grigore. Cum e să faci parte dintr-o astfel de familie cu valori bine statutate și respectate și ce responsabilități presupune o astfel de apartenență am vorbit în acest interviu luat în vremea crizei.

Cum vedeți încercarea de acum prin care trecem cu toții?
Dacă vreodată am căzut vreunei deprimări trecătoare când a trebuit să rămân izolat în timpul carantinei, tot ce trebuia să fac era să mă gândesc la bunicul meu, Alexandru Ghyka, cel care a petrecut 23 de ani în închisorile comuniste, și orice îmi părea greu de suportat se dispersa în următoarea secundă.  Dacă există vreo speranță pentru mine, este că vor ieși și lucruri bune din toată această încercare: faptul că începem să privim spre interior și (re)devenim mai contemplativi, că simțim mai multă compasiune unul pentru celălalt și devenim mai puternici ca oameni ai aceleiași comunități.

Care sunt valorile dvs de bază, în legătură cu care nu faceți compromisuri?
Valoarea de bază este să te comporți corect. Asta am fost învățați de mici în casă. Să ne purtăm și să fim corecți.  Să fim cum ni se spunea tot timpul în limba franceză – „come il faut” – cum trebuie, adică. E un cod. Un fel de viață.

Ce înseamnă să fii bun?
A fi bun  înseamnă a fi generos, a vedea mai departe de binele personal.

Ce impact credeți că are bunătatea astăzi, când ne aflăm în pragul unei noi crize economice, financiare și spirituale? În ce fel schimbă bunătatea lucrurile?
În aceste vremuri dificile și incerte, bunătatea este mai importantă decât oricând. În perioade de criză, oamenii tind să lupte pentru ei înșiși. Trebuie să ne reamintim în special că trebuie să ne pese și de comunitate și să ne ajutăm reciproc.

De unde vine nevoia de implicare într-o cauză socială, un proiect ecologic, o agregare de comunitate?
Sunt convins că dăruirea și ajutorarea celorlalți sunt printre cele mai îmbucurătoare lucruri pe care le putem face. De asemenea, cred că este o obligație pentru cei care sunt în măsură să facă acest lucru – să facă bine.
Comunismul a ucis sentimentul de solidaritate și comuniune pentru cauze sociale, ceea ce ne-a facut să o luăm de la început, să învățăm să facem acest lucru pas cu pas. Cu atâtea cauze care au nevoie de ajutorul nostru, este mai important ca niciodată.

 

 

 

 

 

Cât de mult a amprentat comunismul atitudinea față de muncă și de viață a românilor?
Comunismul a afectat fiecare aspect al vieții oamenilor. O întreagă societate cu toate regulile și valorile stabilite a fost răsturnată acolo unde nimic nu însemna la ce obișnuia sau era ceea ce însemna. Cei mai buni dintre cei buni au fost distruși. O generație formată din cele mai strălucitoare și mai capabile minți a fost exterminată și înlocuită cu cea mai răi dintre cei răi. Principiile, etica și morala au fost pierdute. Nimănui nu-i păsa de noua ordine socială care acum era pusă în aplicare. Toată lumea se prefăcea doar să treacă.

De cele mai multe ori, românii care lucrează în străinătate se înregimentează mult mai ușor la normele și regulile de acolo, în timp ce în țară există tendința de a eluda cât mai mult sistemul. Aveți o explicație pentru această deprindere?
Acest lucru îmi amintește de când eram mici și aveam prieteni care veneau să ne viziteze acasă. Masa era pregătită mai atent decât de obicei și aveam mai multă grijă în comportamentul nostru.Poate că același lucru se întâmplă și cu românul care lucrează în străinătate.Dar adevărul este probabil mai complex de atât. România este construită pe o mentalitate de supraviețuire care își avea rostul cu secole în urmă, când eram mai mereu sub asediul cuceritorilor, atacați din toate părțile. Din păcate, această mentalitate există și astăzi; de aceea încercăm să ne servim mai întâi interesele. Nu este vorba de a face ceva bine, nu ține de calitate sau de a lăsa ceva pentru posteritate. Este vorba doar de a fi plătit și de a termina treaba cât mai repede. Acest lucru trebuie să se schimbe.Aici, în România, ne confruntăm deseori cu această gândire. În străinătate este o altă poveste.

Cum am ajuns de la „Munca e brățară de aur” și „Ai carte, ai parte” la „Lasă, că merge și așa!”
Acesta este cu siguranță un rezultat al comunismului, dar face, de asemenea, parte din mentalitatea de supraviețuire despre care vorbeam mai devreme. Toți sunt pentru ei înșiși. Acest mod de a gândi este golit de orice calitate, pentru viitor sau pentru comunitate. Este foarte adânc înrădăcinat în psihicul nostru și trebuie să se schimbe. Numai atunci când se consideră inacceptabil va dispărea. Dar, din păcate, de prea mult timp, am acceptat doar orice.

Creativitatea este una dintre cel mai des invocate calități ale românilor – o confirmă expații, dar și românii din diaspora. Din experiența dvs. internațională, cum comentați?
Românii sunt într-adevăr excepțional de creativi și găsesc umor în orice nenorocirea li se întâmplă. Cea mai amuzantă parte a participării la nenumăratele proteste guvernamentale de la Piața Victoriei și din alte părți din București a fost citirea pancartelor și a mesajelor scris sau strigate, care reflectau un asemenea spirit și creativitate în contrast cu situația neplăcută în care ne aflăm.Majoritatea românilor din diaspora e formată din oameni muncitori și rezistenți. Nu este ușor să pornești de la nimic departe de casă. Am trăit asta din propria experiență, urmărind-o pe mama mea făcând asta în timp ce creștea doi copii.

Ce vă energizează, ce vă bucură, ce vă entuziasmează?
Mă energizează și mă entuziasmează calitatea lucrului bine făcut. Ce aduce mâine. Sunt un optimist. Îmi face plăcere când învățăm din trecutul nostru bogat și vibrant, pe care putem construi viitorul. Să avem credință în tinerețea celor care vin acum din urmă, în generația următoare și în viitorul nostru.

Care este secretul rezilienței, în opinia dvs.?
Eu cred că secretul menținerii rezilienței este să știi că ai dreptate și ești pe calea cea bună.

Ce lucruri sunt mereu aceleași pentru dvs, constante și generatoare de valoare?
Arta și natura rămân mereu aceleași pentru mine. Creează constanță. Oricâtă agitație ar fi în jurul meu, liniștesc și mă echilibrez ascultând o muzică, admirând un obiect de artă sau ascultând sunetul vântului din copaci. Aceste lucruri rămân întotdeauna aceleași, reconfortante și „readucătoare” cu picioarele pe pământ.

Cum vă păstrați autenticitatea, calmul, eleganța, reziliența, bunăvoința în condiții de stres?
Mă stapânesc. Când eram copil ni se spunea des, mai ales de către bunica… „stăpânește-te, stăpâneste-te, copile!” Nu am fost întotdeauna bun la asta, dar mai târziu în viață mi-am dat seama că e cea mai bună lecție pe care o poți învăța. Dacă ai control asupra emoțiilor și asupra ta, ai controlul vieții tale. Generația bunicii mele a avut-o, a stăpânit-o la perfecție, la fel ca și cele dinaintea ei. Astăzi pare ca s-a pierdut.

Există vreun proverb românesc care vă place în mod deosebit?
Limba română este atât de bogată în proverbe și sunt multe. Îmi place imaginația la care recurg și cum rezumă perfect un moment sau o situație specifică. Unul dintre proverbele mele preferate: „Poți face bici din rahat, dar nu poți să-l înfunzi.” E genial. Mi-a plăcut atât de mult încât l-am tradus chiar în engleză (you can make a whip out of shit but you can’t make it snap.)

Ce vă place cel mai mult la munca dvs.? Cum v-a îmbogățit, ca om, activitatea pe care o desfășurați?
Cand fac ceva, îmi place să fie ceva bun și de calitate. Îmi place să mă documentez, să cercetez și să mă pregătesc temeinic. Aș prefera să nu am nimic decât să am ceva mediocru în loc. Am crescut înconjurat mereu de obiecte vechi, de antichități moștenite din alte vremuri. Aceste obiecte sunt indestructibil legate de mine și de familia mea și îmi amintesc cine sunt. Îmi amintesc de o obligație pe care am învățat-o încă de pe când eram un băiețel – aceea de a mă comporta corect – iar atitudinea aceasta m-a amprentat definitiv.