Samuel Negoiescu – antreprenor în industria binelui

April 21, 2021 0
captura-Samuel-Negoiescu.png

Paradoxal, Românii au devenit mai generoși în pandemie. Chiar dacă pare greu de crezut, în perioada crizei pe care o traversăm, când tendința oamenilor e de a ține cu dinții de rezervele lor financiare, donațiile către cazuri umanitare aproape s-au triplat. E o realitate incredibilă care se reflectă în activitatea Asociației umanitare Speranță pentru România din Arad. Am vorbit cu președintele acestui ONG, Samuel Negoiescu, motorul unei instituții care face minuni pentru oamenii aflați în situații limită de viață și care demonstrează că se poate să ne antrenăm mușchiul atrofiat al conștiinței civice, nu doar în perioadele premergătoare Sărbătorilor de Paște sau de Crăciun. El este un exemplu de inovator social, un fel de Greuceanu din basme, care se ia la trântă cu toți balaurii bolilor care chinuie copiii, un Schimbă-Lume care vrea să îndrepte tot ce strică Strâmbă-Lume, un lider salvator cu empatie și compasiune, dar și cu viziune și gândire de antreprenor.

Povestea absolventului de teologie adventistă a început cu peste 10 ani în urmă, când a întâlnit un bătrân tare sărman în satul în care locuiau părinții viitoarei sale soții. De la un blid cu mâncare pe care i l-a dus zile la rând bătrânului nevoiaș, au urmat multe astfel de cazuri la care Samuel s-a gândit cum poate ajuta pe termen lung astfel de persoane și cum ar putea extinde această activitate de întrajutorare. De la oameni flămânzi și singuri, la bătrâni care nu au lemne în sobă să se încălzească, au urmat copii cu boli grave care nu își pot permite tratamente pentru a-și vindeca sau ameliora afecțunile. Din 2009, de la începuturile asociației, inimosul arădean a devenit dependent de a face bine și găsește cele mai spectaculoase moduri de a-i „contamina” și pe ceilalți cu această stare de spirit. A devenit un adevărat profesionist al ONG-urilor care a ajuns la performanța de a strânge 2.600.000 euro în 2020, triplu față  de donațiile din 2019. După ce ani de zile a lucrat doar cu voluntari, din 2017 a reușit să adune și să motiveze o echipă împreună cu care a lărgit aria de acoperire a asociației,  ceea ce a dus la creșterea numărului de cazuri care primesc ajutor.

Ceea ce facem noi nu este un simplu job. E o chemare, e o vocație.

Cel mai greu e să identifici o familie cu adevărat săracă – e un proces anevoios pentru că necesită mult timp, energie și bani, dar și discernământ. Nu toți cei care se declară săraci chiar sunt săraci, de aceea e nevoie de discernământ și responsabilitate pentru a canaliza susținerea noastră către cei care au cu adevărat nevoie de ea”. Pentru echipa Asociației Speranță pentru România nu contează statutul social, etnia sau religia celor care apelează la serviciile asociației.

Pentru Samuel Negoiescu, cel mai greu lucru este să asiste la suferința copiilor cu afecțiuni foarte grave și la neputința aparținătorilor acestora. Miile de cazuri cu care intră în contact îl afectează foarte mult, mai ales de când este la rândul său tată a trei copii. Recunoaște că deseori intră în panică atunci când vreunul dintre copii acuză vreun simptom despre care el știe că ar putea fi semnul unei afecțiuni grave, din poveștile și descrierile părinților care apelează la ajutorul asociației. I-a fost greu să se detașeze de toată suferința din jurul lui și să nu o transfere celor de acasă, de aceea a și apelat la psihoterapie, care să îl ajute să-și păstreze echilibrul emoțional.

Valorile care stau la baza unui fund raising de calitate

„Pentru noi, valoarea care ne ajută să ne dezvoltăm este transparența. Asociația are peste 200.000 de donatori. Datorită platformei, donatorii pot fi la curent cu ceea ce se întâmplă în privința donațiilor, care e starea celor care beneficiază de intervenții medicale. Un domeniu atât de provocator precum cel al fund raisingului nu poate rezista și nu se poate dezvolta fără transparență. Responsabilitatea de a administra corect aceste fonduri este uriașă, așadar e o valoare de bază. Merge mână în mână cu încrederea pe care o construiești în timp. Și nu în ultimul rând, e vorba despr compasiune. Ceea ce facem noi nu este un simplu job. E o chemare, e o vocație. E nevoie să îți pese de suferința oamenilor, să empatizezi cu ei, să nu ai liniște până nu găsești soluții. Să îți fie mintea mereu conectată la a găsi soluții pentru cei care îți cer ajutorul.”

Oportunități de dezvoltare în „industria binelui”

Samuel Negoiescu este optimist în ceea ce privește evoluția asociației, mai ales din perspectiva digitalizării. Platformele de donații funcționează foarte bine, în România e loc suficient de dezvoltare pentru astfel de platforme. Se pare că sunt doar două până acum, așadar ONG-urile pot prelua acest model de dezvoltare foarte eficient. „Nu există concurență, nu vindem produse, așa că e loc pentru fiecare. În viitorul apropiat vom dezvolta noi facilități de donații – și pentru beneficiari, și pentru donatori. Îi încurajez pe antreprenori și manageri să adopte un ONG din domeniul în care au ei încredere sau cu care au afinități – ecologie, inovație, tehnologie, sănătate, educație – și să îi susțină constant, astfel încât să îi ajute să se dezvolte pe termen lung.”

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

 

Poți urmări interviul integral pe Bizi Live TV, televiziunea antreprenorilor. Dacă ești abonat, intră gratuit să poți urmări emisiunea. Dacă nu, intră pe https://bizilive.tv/live/ și testează GRATUIT, abonându-te la platforma

https://bizilive.tv/channel/tudor-communication/.

Dacă dorești să devii donator, găsești mai jos informațiile necesare:

 BCR

IN LEI: RO16RNCB0015163548220001

IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
COD SWIFT: RNCBROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22

ING Bank

IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU

BRD

LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
USD: RO09BRDE020SV83172510200
COD SWIFT: BRDEROBU

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU

CEC BANK

LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU

Doneaza prin PayPal, aici: misiuneasperantapentruromania@gmail.com

Directioneaza 3,5% din impozitul tau pe venit. Descarca formularul 230: https://www.sperantapentruromania.ro/redirectioneaza-3/

Doneaza prin firma, redirectioneaza 20% din impozitul pe profit al firmei tale, aici: https://www.sperantapentruromania.ro/directioneaza-20/

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *