Valorile brandului meu de business? Dedicație, pasiune, onestitate și impactul asupra omului de rând

October 16, 2019
29.Oct_.19-372-1200x800.jpg

Ionuț Alexandru Budișteanu este informatician, inventator român și ambasador al turismului românesc. Are doar 25 de ani și își aniversează ziua de naștere odată cu Ziua Națională a României. Încă din adolescență a primit recunoașteri internaționale de anvegură, cum a fost cea de la publicația Time, care l-a clasat printre 10 cei mai influenți adolecenți ai lumii. Sunt peste 150 de concursuri autohtone și internaționale care îi recunosc meritele.

Invențiile sale au la baza Computer Science și dorința de a face ceva pozitiv pentru omenire: de la dispozitivul cu care nevazatorii pot să vadă cu ajutorul limbii, la automobilele autonome. Este fondatorul VisionBot, o companie care concepe produse la un preț pe care ceilalți inventatori să și-l poată permite.

A dezvoltat de la zero și lansat o tehnologie descentralizată de tipul Blockchain și a adunat o comunitate de 10000 de developeri. Deși este curtat de numeroase companii de profil din străinătate, a refuzat multe oferte cu și mai multe zerouri.

Cum se vede din afară revoluţia digitală în România?

A patra revoluție industrială și anume revoluția digitală a început de cel puțin 25 de ani în România și în fiecare zi putem să vedem efectele ei. Orice industrie din România a fost afectată pozitiv de revoluția digitală, ușurând munca omului de rând și simplificând procesele complexe. Ne permite să colaborăm mai ușor și să comunicăm instantaneu.

Până în momentul de față, revoluția digitală în România este văzută foarte bine din afară. Singurul lucru pe care mi-l doresc să se schimbe e ca România să se transforme într-un hub de inovație. Îmi doresc ca aici, pe teritoriul României, să se dezvolte multe produse și inovații. Nu vreau să mai fim doar o locație de outsourcing pentru dezvoltarea de produse externe și la costuri mai mici.

Crezi în nomadism digital, în globalizare, sau în specificul cultural?

Am foarte mulți prieteni care se regăsesc în definiția de Nomad Digital. Din câte știu, ei lucrează pentru diverse proiecte ca freelancer, călătorind în toată lumea. Până în momentul de față nu am făcut acest lucru, fiindcă timpul nu îmi permite. Este o provocare de a putea călători și descoperi lumea, însă nu mi-am dorit să călătoresc doar în scop turistic.

Cât de mult a contat educaţia din România în felul în care te-ai dezvoltat profesional și personal? Dar cea internaţională?

Educația din România m-a definit pe mine ca om. Experiențele de la școală m-au învățat să fiu om și mi-au oferit o bază de cunoștințe pe care le iau cu mine oriunde călătoresc. Din păcate, școala românească nu mi-a oferit foarte multe lecții de business și, cel mai important, lecții de viață. Sunt lucruri pe care le-am cules din mers și lucruri pe care le-am învățat ulterior din propriile experiențe.

Care e cea mai importantă lecţie de leadership pe care ai deprins-o în experiențele tale internaționale?

Lecția de leadership a fost faptul că o carieră se dezvoltă pe parcursul a foarte mulți ani de muncă și nu peste noapte. De obicei, mass media creează un portret greșit în majoritatea cazurilor, sugerând că unele lucruri se fac peste noapte, ceea ce este total greșit. În spatele realizărilor este vorba de multă trudă și mult timp investit de echipe de oameni deosebiți și frumoși.

Cum ai defini valoarea în bussiness?

Pentru mine, definiția valorii în business reprezintă totalitatea impactului pe care îl are businessul tău asupra clienților și într-un final asupra oamenilor de rând.

Care sunt valorile pe care se construiește brandul tău de business?

Sunt aceleași valori enumerate anterior, plus, dedicație, pasiune și onestitate – cele trei cuvinte care mă definesc pe mine ca lider și antreprenor.
Dreptatea și onesitatea sunt principiile de lider de la care nu m-am abătut niciodată și nu le voi abandona pentru nimic. Întotdeauna mi-am dorit să fiu drept și să fiu onest în orice activitate de business pe care am desfășurat-o. În viața de zi cu zi, m-am întâlnit cu tot felul de persoane și pot spune că unii mi-au propus tot felul de afaceri. Le-am spus că îmi voi vedea de drumul meu, chiar dacă este mai dificil, însă este sigur.

Care este „următoarea frontieră de business” pentru tine, acum când oportunităţile în regiune sunt enorme?

Web-ul este frontiera de business cea mai interesantă. De ce? Web-ul este o piață globală și orice produs web este scalabil. În același timp, piața web este și cea mai dificilă piață din lume deoarece există atâtea produse gratuite de la atâtea firme, iar exigențele utilizatorilor sunt foarte mari.